© 2023 Asociația Codex

În Bucătărie

Informații destinate pasionaților de bucatarie. Pot fi utile și pentru profesioniști. Această clasificare este doar informativă.

Tuturor ne este teamă că ne putem îmbolnăvi. Când ne gândim că este posibil să avem nevoie de WC în cele mai neașteptate momente, parcă ne rușinăm mai tare decât ne este frică de boala în sine. Dar durerile de burtă și diareea sunt manifestări care ne afectează atât fizic, cât și psihic. Manifestările în toxiinfecție sunt dramatice. O diaree trecătoare, majoritatea o neglijăm. O diaree însoțită de dureri de burtă, mai mici sau mai mari, de asemenea, ne indispune pentru un anumit moment. Dar crampele serioase, diareea aproape necontrolabilă, voma severă, deshidratarea însoțită de tulburări de volemie a sângelui, starea extrem de proastă pe care o generează și posibilitatea destul de ridicată de a ne fi afectată serios sănătatea și chiar viața, fac ca toxiinfecțiile alimentare să fie suficient de periculoase, pentru a găsi soluții care să ne protejeze. Pericolul unei toxiinfecții nu este dat de simptome, ci de aspectele ascunse al acesteia și anume: modificările volemice ale sângelui și toxinele. Acestea dacă nu sunt gestionate corect pot duce destul de repede la moarte. Din acest motiv, toxiinfecțiile alimentare sunt considerate infracțiuni și persoanele din a căror cauză se produc, pot ajunge la închisoare.

În ultimul timp suntem inundați de produse tradiționale. În multe supermarketuri, în târguri "tradiționale" sau "țărănești"  se găsesc de cumpărat tot felul de preparate din lapte sau carne cu marea titulatură de "produs tradițional". Cred că peste 90% sunt falsuri, dar vândute cu prețuri mult supraevaluate, cu o imagine de puritate absolută care vine dintr-o tradiție neștiută de nimeni.

Oul este unul dintre cele mai complete alimente. Deoarece conține cantități ridicate de proteine, vitamine, minerale, cantități reduse de grăsimi saturate, oul este o componentă esențială din alimentația sănătoasă. Gălbenușul conține 21 vitamine și minerale, iar 40% din acesta este proteină. De asemenea, conține 6,29 g proteine, 27 g calciu, 6 mg magneziu, 96 mg fosfor, 67 mg potasiu și 4,97 g grăsimi. Un singur ou conține aproximativ 212 mg colesterol ceea ce îi face pe mulți să elimine oul din alimentația zilnică. Unele surse ne informează că doza zilnică de colesterol din alimentație nu trebuie să depășească 300 mg. Contrar studiilor stiințifice care arată că, colesterolul din alimente nu contribuie la creșterea nivelului de colesterol din sânge, oul este privit cu suspiciune de către cei care aplică tot felul de diete ciudate.

Este dificil să faci cumpărături în supermarket. Sunt multe produse, frumos ambalate, frumos prezentate și unde mai pui că există și prețurile promoționale. În toată această mare de culori și discounturi trebuie să navigați inteligent. Majoritatea facem cumpărături haotic. Mergem pe la haine, apoi mai vedem ceva pe un raft cu mâncare și mai adăugăm în coș, ne aducem aminte de hârtia igienică, apoi de ulei, de ouă și tot așa până se umple coșul. După ce stăm la casă 20-30 minute, ne mai plimbăm până în parcare, eventual oprindu-ne la vreun magazin să vedem ultimii pantofi aduși sau să cumpărăm o cartelă telefonică. Și astfel, de când am luat mâncarea de pe raft și am așezat-o în coș și până când ajungem la mașina, trec de cele mai multe ori, 1-2 ore. Acest timp este fatal pentru alimentele cumpărate dar și pentru banii noștri.

De-a lungul timpului, cercetătorii au fost interesați îndeaproape de studiul modului de transmitere al maladiilor contagioase. În ultimii ani însă, cercetările privind căile și modul de contaminare s-au dezvoltat considerabil. Cauza nu a fost apariția în zone atipice a unor boli precum Ebola sau Gripa Aviara. Colectivitățile umane sunt medii extrem de propice pentru transmiterea cu repeziciune a oricărei maladii infecțioase. Astfel că o banală gripă poate "inactiva" o clădire întreagă de birouri. Clădirile de birouri, poșta, supermarketurile și în general locurile care sunt tranzitate de foarte mulți oameni care ating multe obiecte sunt cele mai susceptibile. Fiind o "generație a butoanelor" este absolut remarcabil modul cum se pot transmite bolile în comunitățile umane moderne.

Există o falsă idee ca alimentele și tot ceea ce mâncăm sau bem trebuie să fie sterile. Este o greșeală fundamentală.

Sunt multe aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare atunci când ne apucăm de preparat mâncarea, indiferent că o facem acasă sau ca bucătar la un renumit restaurant. Dintre toate acestea unul singur este esențial pentru o bucătărie. 

Termenul de curățenie are zeci de înțelesuri. Depinde de cultură, zonă geografică, industrializare, tehnologizare etc. Nu trebuie să neglijăm nici banii, care au un rol hotărâtor. 

Load more stories