© 2023 Asociația Codex

Nu trebuie să fiți expert în siguranța alimentelor pentru a vă feri pe voi, familia și mai ales persoanele sensibile la contaminarea cu posibili agenți patogeni extrem de periculoși. Este întotdeauna important să urmați în mod constant anumite practici sigure de manipulare a alimentelor, fie că faceți o masă pentru dvs. sau pentru familie. 

De ce mă repet? Deoarece toate produsele agricole brute - fie că sunt produse, fructe, carne de la diverse specii sau păsări de curte - ar putea conține bacterii extrem de periculoase. 

Dar, dacă urmăm câțiva pași simpli și ne obișnuim cu respectarea permanent a acestora atunci viața noastră devine cu mult mai ușoară și ne putem bucura deplin de toate bunătățile agriculturii tradiționale. Nu considerați că țăranii manâncă de sute de ani și nu mai au nimic. Este greșit fundamental. Acești „țărani” trăiesc zilnic acolo, în gospodărie împreună cu animalele lor așa că microbiomul (totalitatea microorganismelor dintr-un areal/organism) sunt identice. Astfel că acei oameni, „țăranii” nu se vor îmbolnăvi prea repede dacă consumă din propria curte, chiar dacă prepară sumar alimentele. Dar populația care trăiește în mediul urban, unde sursele de microorganisme sunt mult reduse și varietatea acestora este extrem de mică, are un microbiom cu totul diferit. Nu ați pățit niciodată să vă duceți la bunici, la țară și în primele zile să aveți diaree sau constipație cu toate că nu mâncați aproape nimic? În acele zile de fapt microbiomul dvs se îmbogățea cu noii chiriași adunați din curtea, mâncarea și spațiul nou în care ați ajuns.

Doar că în cazul produselor cumpărate de la ferme - unde producția este mult crescută, numărul de animale este mare tocmai pentru ca fermierul să aibă și profit de pe urma creșterii și comercializării alimentelor - probabilitatea ca numărul și cantitatea de microorganisme să fie extrem de mare este considerabilă. Și aceasta, indiferent de măsurile care se iau. Dacă ferma respectă principiile creșterii tradiționale, ecologice atunci această probabilitate este o certitudine. Dacă ferma adaugă antibiotice și alte substanțe în furaje, este extrem de tehnologizată, probabilitatea ca produsele obținute să aibă o încărcătură microbiană e scăzută. Dar, acest lucru are un dezavantaj. Gustul, aroma, consistența toate își pierd din proprietăți. La un pui crescut la țară este cu totul altul gustul, are altă aromă decât cel crescut în mediul industrial. La fel și la ouă, brânză, caș și orice alt produs din ferma tradițională.

Nu merită să pierdeți arome tradiționale, gustul autentic și valoarea nutritivă ridicată provenind de la produse realizate în gospodăriile țărănești. De aceea, este necesar să respectați câteva elemente de igienă și siguranță care vă pot ajuta să vă bucurați de toate plăcerile vieții de gurmand.

Un aliment cu probleme este puiul/găina crescut și tăiat în mod tradițional și de aceea ne vom orienta acum spre acest tip de preparat.

Este esențial să țineți minte 5 pași care vă vor ajuta întotdeauna să gătiți alimentele în siguranță pentru a reduce riscurile de boală pentru dvs și familia dumneavoastră:


1. Contaminare
2. Curățați
3. Separați
4. Preparați termic
5. Frig

Contaminare

  • Tratați absolut toate produsele agricole brute, din gospodărie sau fermă ca fiind pline de microorganisme într-o concentrație mare în mod natural, fiind posibil ca unele sa fie patogene (cu potențial de a produce îmbolnăviri) la care cu siguranță nu sunteți pregătit să le faceți față.
  • Nu orice deranj al aparatului digestiv constituie o boală sau o toxiinfecție; este bine câteodată să avem un tranzit mai rapid.
  • Această „contaminare” de cele mai multe ori nu este cu patogeni, dar concentrația crescută a noilor microorganisme poate să vă provoace un disconfort.Totodată însă, acestea vor reînsămânța tractusul digestiv cu floră bacteriană.

Curățați

  • Spălați bine mâinile, suprafețele de lucru din bucătărie, tocătoarele/tăvile și ustensilele cu multă apă și săpun/detergent imediat după ce au fost în contact cu carnea crudă sau cu carnea de la păsările de curte, inclusiv produsele congelate și cele proaspete.
  • Mâinile trebuie spălate înainte de manipularea alimentelor și între manipularea diferitelor produse alimentare.
  • Spălați tocătoarele între pregătirea diferitelor bucăți de carne crudă sau păsări de curte.

ATENȚIE: carnea de pasăre nu se spală sub nici o formă decât dacă doriți să vă umpleți bucătăria de Salmonella.

Separați

  • Evitați atingerea altor produse alimentare. 
  • Separați carnea brută, carnea de la păsările de curte, fructele de mare, peștele și ouăle de alte alimente din coșul dvs. de cumpărături, în băcănii, în bucătărie și în frigider.
  • Utilizați o placă de tăiere pentru produse proaspete și una separată pentru carnea crudă, păsările de curte și fructele de mare/pește.
  • Nu clătiți carnea de pasăre crudă în chiuvetă - nu va elimina bacteriile. De fapt, se împrăștie bacteriile de pe carne în jurul chiuvetei, pe blaturi sau pe alimente gata pentru consum. Bacteriile din carnea crudă de la păsările de curte pot fi ucise doar atunci când sunt gătite la o temperatură internă sigură.

Preparați termic

  • Gătiți carnea de pasăre BINE. 
  • Alimentele obținute de la păsări de curte ar trebui să fie întotdeauna gătite la o temperatură internă de cel puțin 75-80°C măsurată cu un termometru alimentar în interiorul carcasei; 
  • Alimentele din carne de pui rămase după masă trebuie refrigerate în maxim două ore după gătire.
  • Culoarea fripturii păsărilor de curte gătite nu este un semn sigur al siguranței. Numai cu ajutorul unui termometru alimentar puteți stabili cu exactitate că respectiva pasăre a fost gătită la temperatura recomandată în interiorul carcasei (în piept sau zona cea mai bogată în carne, în cel mai adânc punct). 
  • Fiți atenți în special în cazul alimentelor preparate pentru sugari, persoane în vârstă și persoane cu afecțiuni ale sistemului imunitar.
  • Dacă serviți păsări de curte într-un restaurant și vă sunt aduse reci, trimiteți-le înapoi la bucătărie pentru fi gătite în continuare și aduse la temperatuă înaltă.

Frig

  • Cumpărați produsele de pasăre la finalul cumpărăturilor în magazin.
  • Dacă cumpărați păsări de curte mergeți direct acasă.
  • Odată ajuns acasă, produsele trebuie să fie refrigerate sau înghețate prompt.
  • După gătire, refrigerați orice carne de păsăre de curte rămasă neconsumată în maxim două ore. Carnea rămasă este astfel sigură a fi consumată și a doua, a treia zi.
  • Verificați permanent ca frigiderul dvs să aibă temperatura de 5°C sau mai mică (ideal 3-4°C).
  • Dezghețați carnea păsărilor de curte congelate în frigider într-un vas acoperit - nu pe blat , nu în apă rece.
  • Atunci când prăjiți la grătar în aer liber, păstrați la frigider carnea până când sunteți pregătiți cu grătarul să gătiți. Nu puneți carnea de pasăre gătită pe aceeași placă folosită pentru a transporta carnea de pui brută la grătar.
  • Întotdeauna marinați carnea de la păsările de curte în frigider, până la două zile. Marinada în care carnea de la păsările de curte brute a fost folosită la condimentare nu ar trebui să fie folosită niciodată pe carnea de pasăre gătită, cu excepția cazului în care este fiartă mai întâi.

Succes și multă sănătate pentru a vă bucura de gustul adevărat al păsărilor de curte!


Atentionare:

Acesta este un articol cu titlul informativ si nu se pretinde a cuprinde intreaga problematica la care se face referire, nu este o interpretarea legala a prevederilor legislative in domeniu, nu constituie consiliere juridica sau alt tip. Modificarile aduse legislatiei precum si descoperirile stiintifice pot la un moment dat sa contrazica unele aspecte ale acestui articol si de aceea este necesar sa va informati exact cu privire la informatiile legale si stiintifice din momentul la care faceti referire. Pentru o corecta informare vom incerca sa actualizam permanent informatiile.


Nici un comentariu